Spune-mi ce respiri și o sa-ți spun cum trăiești
Spune-mi ce respiri, și iți pot estima cât trăiești.
Daca te întreb ce ai mâncat ieri, probabil după o socoteala simplă, îmi vei spune, cu detalii sigure despre cele 700 g îngurgitate în ultimele 24 ore.
Dar dacă te întreb ce ai respirat? Sau cât? Cu siguranță vei avea dificultăți în estimare.
Asta pentru că nu prioritizăm o funcție de importanță a nevoilor noastre, ci funcție de accesibilitatea lor.
Aerul a fost, și ne va fi accesibil cât vom trăi. Gratis! Pâinea însă nu.
Îți spun eu! Indiferent cât ai mâncat sau băut, în ultimele 24 ore, ai inspirat de cca 23000 ori!
Dar ai avut trăiri diferite, marcate cu izbucniri de inhalare sau suspine.
Să luăm exemple:
Să presupunem că în spatele tău acum se aproprie un lup periculos, gata de atac. Dacă reușesc să te conving realist, pulsul îți va crește imediat iar respirația va deveni foarte diferită față de acum 5 min.
Aerul devine o prioritate și vei căuta să-l inhalezi cu o forță deosebită. Organismul se pune în mod „luptă sau fugi”. Adrenalina îți ascute simțurile și gândirea. Hiperventilarea plămânilor duce la oxigenarea rapidă a mușchilor și tot ce este esențial apărării.
În ce privește metabolismul, creșterea, reproducerea, și așa mai departe, acestea pot să mai aștepte. Oricum sunt inutile dacă efortul oxigenării funcțiilor de apărare eșuează.
Poate o să-ți pară bizar, dar majoritatea trăim aceste stări destul de des pe parcursul unei zile pe care o numim, cotidian. Lupul ni se prezintă în felurite forme: șefu’ supărat, o scrisoare de la bancă, de la ANAF, până și un câine ce ne latră la gard pe neașteptate.
Prioritatea este deci: Inhalarea! Inspiri, ai nevoie de oxigen rapid.
La pol opus este suspinul: Expirația! Fie din dragoste sau regret, el exprimă abandonarea oricărei rezistențe, uneori resemnarea, acceptarea fără efort a prezentului, a status quo : „Asta e!”. Startul endorfinelor care atenuează durerea.
Dacă pericolul este perceput ca fără scăpare, unele persoane, trec de la starea 1, direct la resemnarea inundată de endorfine. Cercetările au stabilit că saltul spre a doua stare – a abandonului – este mai rapid la unele persoane predispuse, sau dacă aerul este poluat puternic.
Logic! Odată cu declanșarea alertei, mecanismul oxigenării celulelor vitale (mușchi, creier) intră în „overdrive” cerând o doză extremă de oxigen, pe care imediat organismul o realizează prin accentuarea vizibilă a inspirației.
Dacă această resursă esențială dă greș, se trece la planul B… endorfinele care vor atenua șocul durerii ce urmează.
Aceste efecte pot fi induse prin exercițiul respirației:
– Inspiră rapid dimineața și te vei trezi. Vei găsi soluții la problemele zilei;
– Expiră lung seara, și vei abandona grijile resemnat;
– Respiră egal și vei ignora semnalele care vor să-ți inducă panică.
Funcționează perfect, cu o condiție: aer curat! Fără poluare, CO2 max 500ppm, PM2.5 = max 20ug/mc, fără COV, fără radon. Niște ioni negativi ar prinde bine.
De aceea, prioritizează-ți calitatea aerului. Răsfață-te cu un aer curat mai presus, sau măcar împreună cu altă hrană greu accesibilă, ce uneori îți răsfață simțurile.
Apoi respiră egal, când ai ajuns în acel mediu, fie că ești la munte, departe de poluare, fie la tine în casă sau birou – unde ai instalat un purificator cu adevărat serios și ai verificat atent PMurile și COVurile. Vei simți în adâncul tău, copilul ce crește și se dezvoltă încrezător în viitor.
Așa vei genera tributul de energie pe care lupul ți-o va cere. Așa vei avea adrenalina supraviețuirii luptând sau fugind nu resemnându-te într-o baie endorfinică menită să îți atenueze șocul căderii. În fond, supraviețuirea nu e obligatorie ( așa cum spune un vechi proverb danez).
Cere-ți dreptul la aer curat înainte să fie prea târziu!